Reprezentanța Bisericii Ortodoxe Române în Japonia ルーマニア正教会日本支部

Invitatie Ziua Nationala a Romaniei

Iubiți credincioși,

Anul acesta avem bucuria de a celebra Ziua Națională a Romaniei în mediul cald și duhovnicesc al bisericii noastre, în atmosferă de rugaciune, cântec și voie bună. Astfel, vom începe Sfânta Liturghie de la orele 10:30, urmată imediat de un Te-Deum (slujbă de mulțumire) pentru toate binefacerile pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra poporului român și cu rugăciune pentru viitorul acestuia. Corul de copii al parohiei ne va încânta și va trezi în noi simtirea patriotica printr-un recital de cantece patriotice. Ulterior, vom rămâne cu aceeași bucurie și la agapa frățească, alcătuită din produse tradiționale de post (cu pește).

Întregul eveniment va avea loc Duminică, 27 Noiembrie, la sediul parohiei noastre. Recomandăm ca și ținută, piese ce fac parte din portul tradițional românesc .

Vă invităm pe toți cei care aveți drag și dor de România, să participați la manifestarea noastră, garantându-vă clipe de puternică încărcătură spirituală și patriotică, pe care să o duceți mai departe în casele dvs. și să o oferiți atât societății în care trăim și chiar lumii întregi!

 

Cu drag de România și români,

Pr.Daniel