Reprezentanța Bisericii Ortodoxe Române în Japonia ルーマニア正教会日本支部

Proiecte importante – 2018 – apel la dăruire

Iubiților fii duhovnicești,

Așa cum majoritatea dintre dvs. cunosc, anul acesta se împlinesc 10 ani de când Patriarhia Română, la solicitarea comunității românilor din Japonia, a trimis pe cei doi preoți Alexandru Nicodim și Cristian Gheorghiu, în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor de pe aceste meleaguri.

Astfel că, la un deceniu de atunci, noi cei de azi, ne simțim datori a mulțumi lui Dumnezeu și a ne arăta recunoștința pentru toată purtarea Sa de grijă arătată sufletelor evlavioase din îndepărtata Japonie. Și cum ne-am putea arăta mulțumirea noastră, dacă nu prin oferirea unui dar, așa cum obișnuim să facem și cu oamenii?

Aș fi zis că darul nostru este biserica pe care o avem, însă nu ne putem atribui un dar pe care l-am primit tot de la El, prin intermediul Statului Român și al Patriarhiei Române.

Ce am putea însă să-i dăruim lui Dumnezeu, încât să simțim că ne-am arătat măcar în parte, recunoștința?

Eu cred că am putea să-i dăruim Lui Dumnezeu ca mulțumire, o biserică îmbodobită, înfrumusețată, statornică și unită:împodobită prin catapeteasma (iconostasul), strănile și icoanele care se vor pune pe iconostas. Înfrumusețată de veșmintele care vor acoperi Sfânta Masă și icoanele. Statornică prin obținerea statutului juridic din partea statului Japonez (2019) și unită prin conclucrarea noastră la toate aceste proiecte. Știu că sunt multe, însă și noi suntem o forță.

Poate vă întrebați cum puteți contribui și dvs. la darul nostru de recunoștință.

  • iunie 2018 – catapateasma și strănile se vor trimite pe vapor. Termen pentru achitarea lor: 1 Octombrie 2018
  • iunie 2018 – icoanele sfintilor Apostoli (se vor trimite și ele pe vapor – s-au achitat 3 buc.)
  • decembrie 2018 – personalitatea juridică religioasă

Acestea sunt proiectele mari care necesita implicare si determinare. Va puteți alege să contribuiți la oricare dintre ele, după puterea fiecăruia.

Ne-am propus ca in perioada 28 Septembrie – 1 Octombrie sa marcam acest deceniu de activitate pastorala in Japonia printr-o serie de evenimente. De aceea, ne dorim, ca până atunci să înfrumusețăm biserica cu tot ce trebuie astfel încât să fie gata de sărbătoare și de oaspeți. Vom avea invitați din Japonia și din România care vor participa la acele evenimente.

De aceea, noi, ca niște gazde gospodare si primitoare, vom primeni casa Domnului și a noastră, pentru aceste momente.

Nu v-aș fi scris dacă nu ar fi fost cu adevărat nevoie. Însă, avem nevoie și am simțit că ritmul implicării dvs. a scăzut, tocmai acum când este nevoie cel mai mult.

Mi-ar fi plăcut să nu cer. Nu îmi face plăcere niciodată când cer. Dar și acum ca și alte dăți, nu cer pentru mine, ci pentru biserica dvs., a parohiei. Tot ceea ce facem, rămâne aici, ca mărturie peste veacuri, de osteneala și efortul nostru, al celor de azi.

Pentru detalii despre acestea toate, dar și pentru orice altceva, vă stau la dispoziție oricând.

 

Cu binecuvântari și calde doriri,

Pr.Daniel