Reprezentanța Bisericii Ortodoxe Române în Japonia ルーマニア正教会日本支部

Slujba de Pasti – 2017

Așa cum ne-am obișnuit în fiecare an, în perioada premergătoare marii sărbători a Învierii Domnului, vă aducem la cunoștință o serie de informații administrative utile bunei desfășurări a acestui eveniment.

Astfel, la fel ca și anul trecut, locația va fi aceeași, anume biserica din Kunitachi, Fujimidai,  care, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, ne-a fost încredințată permanent.

Pentru că începutul slujbei de Înviere va fi săvârșit în curtea bisericii, nu vom parca mașinile în locurile obișnuite de parcare. Ci, așa cum am procedat anterior, vom parca pe marginea șoselei necirculate la acea oră din noapte. Pentru cei care doresc, există parcări cu plată în apropiere.

Vă încurajăm pe toți să participați la întreaga slujbă din acea noapte, ca măcar una din multele nopți pierdute din diverse pricini, să fie câștigată pentru veșnicie. La finalul slujbei vom ciocni un ou roșu și vom gusta din produsele tradiționale, pe care vă îndemnăm pe fiecare să le aduceți spre binecuvântare.

De la începutul lunii Martie biserica noastră a intrat în renovare. Vă îndemnăm pe cei care doriți, să ne ajutați să finalizăm acest proiect care este menit să devină Raiul pământesc al românilor din Japonia. Donațiile dvs. le puteți face în cutia din biserică, precum și în contul parohiei (http://www.parohiatokyo.ro/contul-parohiei-sf-gheorghe-tokyo/)

Pentru oricare alte întrebări sau nelămuriri, vă rugăm să sunați la numărul de telefon 090-9817-3445 (Pr.Daniel)

 

Vă așteptăm cu bucurie!