Reprezentanța Bisericii Ortodoxe Române în Japonia ルーマニア正教会日本支部

Taina Botezului – SFATURI

Evenimentul creștinării unui prunc/adult reprezintă unul deosebit atât pentru familia mică, cât și pentru cea mare, Biserica. Pentru ca acest eveniment să fie unul reușit, atât sub aspect duhovnicesc, spiritual, cât și organizatoric, venim cu o serie de recomandări adresate celor care vor să beneficieze de această mare Taină a Bisericii:

1. Va îndemnăm să nu cercetați vraci sau ghicitori, fie ei și moderni, pentru alegerea numelui copilului. Cercetați calendarul ortodox și de acolo puteți alege oricare nume doriți.

2. La 8 zile după naștere, preotul trebuie chemat la casa în care s-a născut pruncul, pentru a peceltui cu rugaciune acest nume ales și pentru a sfinți casa și pe toți ai ei.

3. Bine și folositor este ca pruncul să fie botezat nu după multe zile de la naștere (~40 de zile).

4.Înainte de a rezerva restaurantul pentru petrecerea de după Botez, va îndemnăm să contactați preotul pentru a alege o dată convenabilă amândurora.

5. Vă îndemnăm să alegeți un SINGUR  naș pentru copilul dvs (adultul nu are nevoie de naș)! Un copil-un naș. Între naș și fin se creează o legătură cu mult mai mare decât cea între nașii și finii de cununie. De asemenea, nașul trebuie să fie Ortodox.

6. Adulții care vor să primească Taina Botezului, sunt rugați să contacteze preotul cu cel puțin o lună înainte. Ulterior, vor intra într-un proces de catehizare (de învățare, de pregătire) care va culmina cu săvârșirea Tainei.

ÎNDATORIRILE NAȘULUI:

1. Să să spovedească înainte de a năși (cel mult o săptămână – două înainte).

2. Să aducă la Biserică, în vederea săvârșirii Tainei Botezului: o lumânare, o sticlă de ulei și fașă.

ÎNDATORIRILE PĂRINȚILOR:

1.Să procure de la Primăria care a înregistrat nașterea copilului, actul care atestă această înregistrare, cu număr și dată.

 

 

 

Pentru orice alte detalii, va rugam sa ne contactati la nr. de telefon 090-9817-3445